POESIE DIALETTO CALABRESE
Le poesie in dialetto, rispecchiano i modi di vivere la vita nel Villaggio di Angoli. Le parole in dialetto calabrese sono molto simili a quelle di altre regioni limitrofe, e alcune sono quasi incomprensibili nella lingua italiana. Anche un buon calabrese non riesce a leggerle bene se non lo fa con molta attenzione.
A’ Fadella (poesie in dialetto)
A casa sta stirata.
Ha nu lazzu e va ligata
E’ d’arrieti e culurata,
d’e fimmine antiche amata.
Pulizzi u tavulo duve mangi
e, si pigli quattru punte;
c’è minti tante cose delicate
Cuogli verdura e c’jà minti.
A chine ‘mbece nu s’à duve a’ minti
rispundi n’un saccioìu duve.
A fimmina se ricorda
cà supra a vesta già c’e là.
A’ Preghiera
Signu supra a terra
Me sai dire u, ppecchì?
Pe suffrire, mangiare e dormire
nun te dicu a fatigare,
ma pecchì aiu e campare?
Tu però, Signure, miu
n’autro modu u potie truvare?
Pe forza, supra sta terra aiu e sperare.
Nun saccio quantu vue mu suffru.
N’un’era miegliu c’à ne lassavi stare?
Dimme tu: chi fici e tantu male?
Ppecchì nu’ mu’ vui dire e mbece
signu obligatu a patire?
Se dice cà sì buonu cu tutti
Te si scordato d’e poveri,
ma u’ sai quantu c’indè senza mangiare?
Fai mu tutti s’amanu
e se liganu cumu amici.
Me fai nescire e tante vote maturare.
Prima mu me duni u’ destinu
ca n’un puozzu modificare
e sempre m’aiu e accuntetare
Crisciu pè fareme esperienze
Circu tuttu e me sta buonu
Vuogliu c’à mu me sientu cuntientu.
Chistu u’ facimu tutti pe natura
e allura, chi m’ai datuùù
C’è chine u’ fà e stà miegliu e mie
autri nullu fanu e nu stanu buoni.
Iu circu e stare amminzu,
A’ vindigna
Cogliu u’cuocciu d’uva cu dui jrita
Mu mangiavu, unu a vota, pe sentrire;
chjù, sapure. Vinne nannu e me iettau
Una briscola forzata; nu’ me volia minare.
Mi’mparu cumu se fa: nu se cogle cà e là
u’ cucciu d’uva. Tutta a piendula sì a vue.
Arrivau u’ Jurnu è vindignare. Mamma,
papa e nanna coglieru e piendule.
E’ cu i panari chini chini; a cista inchieru.
Allu tinu se divacava e jnchiere; nu lu potieru.
Papà, i piedi se lavava e, cu fatiga pistava.
Ciampa, mo e ciampa pue u’ mustu completava.
U stringia ed’ illu, sculava a n’a picciula tina.
Cu nu’ mbuto e nu’ catu inchia u’ varrile.
U carricava supra u ciucciu. A casa, lu portava.
Intra a vutte u’ divacava, a chudere; u’ vinu se scordava.
A S. Martinu u’ raperia e cu castangne l’assaggiava.
Provava u sapure e dicia, cà era buonu u fragulino.
In ginocchiu supra u’ n’dianu
Alla guerra nun jocare;
papà e mamma me vietaru
Assai pacienza, n’daiu avuta.
Cu la corda me ligau.
Sgranò tuttu u spiucune
Illu i cuocci mintiu n’terra,
sutta i picciuli jnocchia.
U’ dulure foze assai.
Me tenia sutta i sui uocchi.
Me penzai “ch’i male avia fattu.”
Troppu pocu avia spagliatu.
Changia intru u’ core senza parrare,
volia essere sunitu liberatu
e de chilla corda sciundutu.
Me ridia accussì
Nescivi a nu’ paise de muntagna;
vecchiu de tridiziune e bella gente,
tantu cà de l’autri se n’trigava.
Ognunu nu stavia indifferente.
Zii ‘e nanni eranu tuttu.
Frati e suoro eranu tanti.
U’ ciucciu,‘a crapa, l’ortu e terre
n’ aiutavanu e, puru, l’autri,
u’ facienu pe l’amure d’o paise.
Papa e mamma, nu’ me cridienu.
Troppu vuogliu bene ad’illi.
Cumu fazzu? Signu sulu!
E’ suoru mie sunu d’accordu, e
me tenenu luntanu. E fimmine, se sà.
anu i secreti arrieti a porta.
Tanti corpi de cintura
e ‘nginocchiate supra u n’dianu.
Currija intra u’ miu core pe’ la rabbia,
pè dulure e me lassau, senza mangiare.
Muortu e fame; ivi a dormire.
Puru a scola nu’ n’avia furtuna.
De casa mia vulia fujre: Duve?
Picciulu e sulu intru stu Mundu;
de tanti cristiani indiavolati.
Eru io cum’illi, troppu picciulu
Nun sapia sì puru eru accussì.
Natale e Befana
A catasta de tronchi e radiche; era pronta pè Natale.
Allu centru da chiazza, ardia autu e allucia.
Stavia appicciatu. Notte e jurnu, vruscjava.
A Gesù; u’ quadijava finu u’ Jurnu da befana.
Trovavu intru u’ quaziettu tuttu ruttu,
nu Jocattulu e assai carvune.
Chillu jurnu eru felice e dicia: “A befana chi fice?”
Avia vistu ch’eru bravu o nu’ rande minsognaru?
U’ Focularu
Io cà signu fermu c’à,
e i ligna me fanu cunpagnia.
E frasche cu abbatteri s’allumanu
E se prindenu a pocu a pocu graduati,
povarielli, se sientenu allumati
Nun vuonu essere vrusjati;
Sientunu dulure ma sunu sacrificati
U fuocu quandu è caudu, serve.
L’uomini s’arrustenu a carne
cè cucinanu minestra e suraca.
E quando ce sunu, puru i sazizzi.
Tante cose se puonu fare, puru e vrasce
e quando è minti intri a vrascera
Te quadij e gambe pe la sira.
U’ Muccaturu
Tiegnu u nasu russu e cula
cu li jrita u’ chjudu e cula
pue, me piglu u muccaturu
ca è pulitu, chicatu e ricamatu
Sta intru a bugia riparatu,
Nun lu cacciu m’un s’allorda
mu, me sta sempre pulitu
e cu la manica cà usu
me vuogliu accussì stujare
U Stiavuccu
Staiu m’penduto a nà spallera
Signu pulitu e puru m’allordanu.
Tutti se stujanu e manu.
Me trattanu troppu male,
nun me fanu lamentare,
puru quando sugnu niuru
de lordia e n’un de’ vuogliu chiù,
quandu me lavanu n’un s’idevà
mancu si te minti a strofinare,
rimane sempre fetenzeria
puru si me lavi cu liscia
Quanta fatica mu staju pulitu,
vuoglio stare sempr e stipato
mu me vidi biellu e ordinatu
U’ suognu
De quando nescivi mè cominciai a sonnare:
Juochi de’ picciuli, nun c’inderanu
Volia, de mamma e papa; l’amure!
U circavu a tutte bande, null’avia e nessunu!
Me sonnavu cà curria intra e muntagne.
L’acqua cu l’alberi e l’u virde, me facia filice.
Vidia quantu era bìellu intru e castagne
e, mamma e papa, nun sepperu capìscire.
Nun eranu ‘mparati a d’allevare i figli.
L’uomini n’un se rispettavanu intra, illi.
Nun criditi? Puru i nimali sunu intelligenti.
Povarielli! nun sanu parrare ne fravicare.
I vidimu e, penzamu ca sunu indifferenti,
nun’è veru, sanu sicuru, cumu amare.
Me dumandu: “Pe’cchì signu a stu mundu?”
Me suonnu cà de rande chisà, chi fazzu
Viju a luna, u’ mare, u’ sule; tuttu è tundu.
Criscju e, viju c’a signu sulu nu pupazzu.
Me suonnu c’a chista terra me vo bene!
Aju tantu capisciutu. Nu’n vò cà maltrattu.
in silenziu m’e capisce, e sulu chistu me tene.
Sulu chista m’e rimane; s’un s’arrabbia
e lassa, ca u’ Mundu, de l’uominu è distruttu.
Simu nue cà nu’n capiscimu e ne resta sulu a rabbia.
U suonnu biellu cà me vene, è sulu nu ricuordu
u’ riestu sunu incubi, stirrupi e cavuni.
Dicitime vue, si u sapiti “u’ mundu è luordu?”
Chi ci facimu; intra sta Terra: Sapuni?
Sulu chistu se pò fare, lavare a terra
e sonnare, sulu, l’amure senza guerra.
A’ putiga dù vinu
Signu conicu, autu sette centimetri e rigatu dè lati.
Me posanu supra nù stipu ammienzu u’ pruveracchju.
Ogni tantu me mintenu supra nu tavulinu vicinu a nà buttiglia culurata e dui cumpari, unu e illi me porta ammienzu i baffi, aza a’ capo e tante vote me spacanta.
Quandu funenu, se azanu e s’abbrazzanu e cu nu pede a destra e unu a sinistra caminanu e banda e sin’devanu.
N’un puozzo parrare mu vè dicu c’à u troppu vivire fa male.
Chista e la vita mia finu a quando ad’acunu, nù le scivulu dè manu.