Poesie in dialetto

POESIE DIALETTO CALABRESE

Le poesie in dialetto, rispecchiano i  modi di vivere la vita nel Villaggio di Angoli. Le parole in dialetto calabrese sono molto simili a quelle di altre regioni limitrofe, e alcune sono quasi incomprensibili nella lingua italiana. Anche un buon calabrese non riesce a leggerle bene se non lo fa con molta attenzione. 

A’ Fadella  (poesie in dialetto)

A casa sta stirata.

Ha nu lazzu e va ligata

E’ d’arrieti e culurata,

d’e fimmine antiche amata.

Pulizzi u tavulo duve mangi

e, si pigli quattru punte;

c’è minti tante cose delicate

Cuogli verdura e c’jà minti.

A chine ‘mbece nu s’à duve a’ minti

rispundi n’un saccioìu duve.

A fimmina se ricorda

cà supra a vesta già c’e là.

  A’ Preghiera

Signu supra a terra

Me sai dire u, ppecchì?

Pe suffrire, mangiare e dormire

nun te dicu a fatigare,

ma pecchì aiu e campare?

Tu però, Signure, miu

n’autro modu u potie truvare?

Pe forza, supra sta terra aiu e sperare.

Nun saccio quantu vue mu suffru.

N’un’era miegliu c’à ne lassavi stare?

Dimme tu: chi fici e tantu male?

Ppecchì nu’ mu’ vui dire e mbece

signu obligatu a patire?

Se dice cà sì buonu cu tutti

Te si scordato d’e poveri,

ma u’ sai quantu c’indè senza mangiare?

Fai mu tutti s’amanu

e se liganu cumu amici.

Me fai nescire e tante vote maturare.

Prima mu me duni u’ destinu

ca n’un puozzu modificare

e sempre m’aiu e accuntetare

Crisciu pè fareme esperienze

Circu tuttu e me sta buonu

Vuogliu c’à mu me sientu cuntientu.

Chistu u’ facimu tutti pe natura

e allura, chi m’ai datuùù

C’è chine u’ fà e stà miegliu e mie

autri nullu fanu e nu stanu buoni.

Iu circu e stare amminzu,

  A’ vindigna

Cogliu u’cuocciu d’uva cu dui jrita

Mu mangiavu, unu a vota, pe sentrire;

chjù, sapure. Vinne nannu e me iettau

Una briscola forzata; nu’ me volia minare.

Mi’mparu cumu se fa: nu se cogle cà e là

u’ cucciu d’uva. Tutta a piendula sì a vue.

Arrivau u’ Jurnu è vindignare. Mamma,

papa e nanna coglieru e piendule.

E’ cu i panari chini chini; a cista inchieru.

Allu tinu se divacava e jnchiere; nu lu potieru.

Papà, i piedi se lavava e, cu fatiga pistava.

Ciampa, mo e ciampa pue u’ mustu completava.

U stringia ed’ illu, sculava a n’a picciula tina.

Cu nu’ mbuto e nu’ catu inchia u’ varrile.

U carricava supra u ciucciu. A casa, lu portava.

Intra a vutte u’ divacava, a chudere; u’ vinu se scordava.

A S. Martinu u’ raperia e cu castangne l’assaggiava.

Provava u sapure e dicia, cà era buonu u fragulino.

       In ginocchiu supra u’ n’dianu

Alla guerra nun jocare;

papà e mamma me vietaru

Assai pacienza, n’daiu avuta.

Cu la corda me ligau.

Sgranò tuttu u spiucune

Illu i cuocci mintiu n’terra,

sutta i picciuli jnocchia.

U’ dulure foze assai.

Me tenia sutta i sui uocchi.

Me penzai “ch’i male avia fattu.”

Troppu pocu avia spagliatu.

Changia intru u’ core senza parrare,

volia essere sunitu liberatu

e de chilla corda sciundutu.

Me ridia accussì

Nescivi a nu’ paise de muntagna;

vecchiu  de tridiziune e bella gente,

tantu cà de l’autri se n’trigava.

Ognunu nu stavia indifferente.

Zii ‘e nanni eranu tuttu.

Frati e suoro eranu tanti.

U’ ciucciu,‘a crapa, l’ortu e terre

n’ aiutavanu e, puru, l’autri,

u’ facienu pe l’amure d’o paise.

Papa e mamma, nu’ me cridienu.

Troppu vuogliu bene ad’illi.

Cumu fazzu? Signu sulu!

E’ suoru mie sunu d’accordu, e

me tenenu luntanu. E fimmine, se sà.

anu i secreti arrieti a porta.

Tanti corpi de cintura

e ‘nginocchiate supra u n’dianu.

Currija intra u’ miu core pe’ la rabbia,

pè dulure e me lassau, senza mangiare.

Muortu e fame; ivi a dormire.

Puru a scola nu’ n’avia furtuna.

De casa mia vulia fujre: Duve?

Picciulu e sulu intru stu Mundu;

de tanti cristiani indiavolati.

Eru io cum’illi, troppu picciulu

Nun sapia sì puru eru accussì.

    Natale e Befana

            A catasta de tronchi e radiche; era pronta pè Natale.

           Allu centru da chiazza, ardia autu e allucia.

           Stavia appicciatu. Notte e jurnu, vruscjava.

           A Gesù; u’ quadijava finu u’ Jurnu da befana.

           Trovavu intru u’ quaziettu tuttu ruttu,

           nu Jocattulu e assai carvune.

          Chillu jurnu eru felice e dicia: “A befana chi fice?”

         Avia vistu ch’eru bravu o nu’ rande minsognaru?

U’ Focularu

Io cà signu fermu c’à,

e i ligna me fanu cunpagnia.

E frasche cu abbatteri s’allumanu

E se prindenu a pocu a pocu graduati,

povarielli, se sientenu allumati

Nun vuonu essere vrusjati;

Sientunu dulure ma sunu sacrificati

U fuocu quandu è caudu, serve.

L’uomini s’arrustenu a carne

cè cucinanu minestra e suraca.

E quando ce sunu, puru i sazizzi.

Tante cose se puonu fare, puru e vrasce

e quando è minti intri a vrascera

Te quadij e gambe pe la sira.

 U’ Muccaturu

Tiegnu u nasu russu e cula

cu li jrita u’ chjudu e cula

pue, me piglu u muccaturu

ca è pulitu, chicatu e ricamatu

Sta intru a bugia riparatu,

Nun lu cacciu m’un s’allorda

mu, me sta sempre pulitu

e cu la manica cà usu

me vuogliu accussì stujare

U Stiavuccu

Staiu m’penduto a nà spallera

Signu pulitu e puru m’allordanu.

Tutti se stujanu e manu.

Me trattanu troppu male,

nun me fanu lamentare,

puru quando sugnu niuru

de lordia e n’un de’ vuogliu chiù,

quandu me lavanu n’un s’idevà

mancu si te minti a strofinare,

rimane sempre fetenzeria

puru si me lavi cu liscia

Quanta fatica mu staju pulitu,

vuoglio stare sempr e stipato

mu me vidi biellu e ordinatu

              U’ suognu

De quando nescivi mè cominciai a sonnare:

               Juochi de’ picciuli, nun c’inderanu

               Volia, de mamma e papa; l’amure!

               U circavu a tutte bande, null’avia e nessunu!

               Me sonnavu cà curria intra e muntagne.

                            

                L’acqua cu l’alberi e l’u virde, me facia filice.

               Vidia quantu era bìellu intru e castagne

               e, mamma e papa, nun sepperu capìscire.

               Nun eranu ‘mparati a d’allevare i figli.

               L’uomini n’un se rispettavanu  intra, illi.

               Nun criditi? Puru i nimali sunu intelligenti.

               Povarielli! nun sanu parrare ne fravicare.

               I vidimu e, penzamu ca sunu indifferenti,

               nun’è veru, sanu sicuru, cumu amare.

               Me dumandu: “Pe’cchì signu a stu mundu?”

               Me suonnu cà de rande chisà, chi fazzu

               Viju a luna, u’ mare, u’ sule; tuttu è tundu.

               Criscju e, viju c’a signu sulu nu pupazzu.

               Me suonnu c’a chista terra me vo bene!

               Aju tantu capisciutu. Nu’n vò cà maltrattu.

               in silenziu m’e capisce, e sulu chistu me tene.

               Sulu chista m’e rimane; s’un s’arrabbia

               e lassa, ca u’ Mundu, de l’uominu è distruttu.

               Simu nue cà nu’n capiscimu e ne resta sulu a rabbia.

               U suonnu biellu cà me vene, è sulu nu ricuordu

               u’ riestu sunu incubi, stirrupi e cavuni.

               Dicitime vue, si u sapiti “u’ mundu è luordu?”

               Chi ci facimu; intra sta Terra: Sapuni?

               Sulu chistu se pò fare, lavare a terra

               e sonnare, sulu, l’amure senza guerra.

  A’ putiga dù vinu   

Signu conicu, autu sette centimetri e rigatu dè lati.

Me posanu supra nù stipu ammienzu u’ pruveracchju.

Ogni tantu me mintenu supra nu tavulinu vicinu a nà buttiglia culurata e dui cumpari, unu e illi me porta ammienzu i baffi, aza a’ capo e tante vote me spacanta.

Quandu funenu, se azanu e s’abbrazzanu e cu nu pede a destra e unu a sinistra caminanu e banda e sin’devanu.

N’un puozzo parrare mu vè dicu c’à u troppu vivire fa male.

Chista e la vita mia finu a quando ad’acunu, nù le scivulu dè manu.